Tactici pe hârtie

Nu ştiu care vor fi fost rezultatele exerciţiului tactic desfăşurat de către forţele I.S.U. în zona Iulius Mall, ce concluzii vor fi tras cei implicaţi,dar în calitate de locuitor al urbei nu pot decât să mă rog să nu avem a trăi un cataclism important de orice fel. Şi asta din mai multe motive.
Ca fost „combatant” al trupelor de pompieri, ca om pregătit de către Garda de Coastă ,ştiu că acest tip de exerciţii se desfăşoară după un scenariu. Acest scenariu îşi propune de cele mai multe ori să ia în calcul producerea unor evenimente de mare amploare ,ale căror urmări sunt ,de cele mai multe ori, catastrofale. În astfel de situaţii existenţa traseelor de intervenţie este vitală. Sincer mă întreb cum ar interveni în situaţie reală, efectivele ISU într-o zonă în care accesul se face într-un singur mod: pe pod. Este evident pentru toată lumea că nivelul traficului în municipiul Suceava a atins cote neimaginate în anii în care atât podul de la Iţcani cât şi cel de la Burdujeni au fost proiectate şi construite. Construcţia unui nou pod a devenit o necesitate. Nu pot crede că în caz real, în care panica declanşată de un cutremur major va scoate din case mii, zeci de mii de oameni cu mijloacele lor de transport, salvatorii ar mai putea interveni ca în cursul unui exerciţiu anunţat, regizat şi cu planurile făcute pe hârtie cu zile, dacă nu chiar cu săptămâni înainte. Colapsul podului ar duce la zădărnicirea oricăror eforturi de salvare. În plus, existenţa unui singur punct în care este concentrată tehnica de luptă, respectiv în unitatea de pompieri (singura unitate de pompieri!!!) expune nepermis jumătate din acest oraş. Cum s-ar putea interveni în orice zonă din cartierele Burdujeni sau Iţcani în cazul prăbuşirii podurilor existente , care au arătat deja semne de „oboseală” structurală?
Apoi, chiar în cadrul unui exerciţiu, ar fi trebuit luat în seamă actorul cel mai important al acestor situaţii: populaţia. Populaţie al cărei prim impuls instinctiv este cel de panică, de lipsă de coerenţă, de conservare cu orice preţ a propriei vieţi. Chiar şi numai de „amorul artei”, cel implicaţi în această simulare ar fi trebuit să organizeze căi de evacuare obligatorii pentru trecători, să înlăture mulţimea de gură-cască din zonele în care operau, impunându-le o rută obligatorie pe care s-o urmeze. Indiferent cât de pricepuţi vor fi fiind cei ce intervin direct, roadele intervenţiei lor vor fi dramatic diminuate în măsura în care numai ei ştiu ce să facă. De aceea, o mult mai largă participare şi chiar antrenarea trecătorilor ar fi fost necesară. Faceţi un exerciţiu simplu şi întrebaţi oricare trecător ce trebuie să facă în cazul în care este surprins de un eveniment dramatic de genul unui cutremur ori a unui incendiu . Veţi devea că foarte puţini ştiu ce cum să procedeze în asemenea cazuri. Pe ei îi putem considera deja victime sigure. Victime datorate lipsei de informare , de deprinderi şi în foarte mare măsură a lipsei de disciplină.
Sunt convins că persoanele ce au luat parte la exerciţiu au îndeplinit partea lor aşa precum fusese planificată de către cei ce l-au gândit. Pun însă sub semnul întrebării temeinicia aprecierii capacităţii de intervenţie într-o situaţie reală, dotarea tehnică, materială şi umană, posibilitatea folosirii infrastructurii existente. Prea s-a presupus că podul a rămas întreg, că circulaţia nu va fi complet blocată, aşa cum se întâmplă de atătea ori, că lumea panicată nu va sări pe membrii brigăzii de intervenţie să-i ia de mâini şi să-i oblige să intervină în altă parte, de exemplu. Întotdeauna existenţa unui plan de rezervă asigură în final atingerea obiectivului. Iar în acest caz un plan care să cuprindă construcţia unui nou pod, existenţa a cel puţin încă unui centru dotat cu tehnică de intervenţie ,asigurarea cu suficientă tehnică şi personal ar fi măsuri de bun simţ ce s-ar impune a fi adoptate de către municipalitate. Şi asta cât mai repede…

Reclame