Libertatea de a alege

Ca om care a mai citit câte ceva legat de istoria acestei naţii sunt gata să afirm cu destulă convingere,că felul în care ne prezentam,gândim,reacţionăm,ne complacem în tot felul de situaţii echivoce este rodul câtorva greşeli făptuite la scară naţională,în anumite timpuri ale istoriei noastre.
Una dintre erorile făptuite la scară naţională a fost cea a alegerii măgarului ortodox în pofida bidiviului plin de viaţă,catolic. Mulţi, foarte mulţi vor afirma şi se vor mânia pe mine pentru această afirmaţie şi vor veni cu sloganuri de genul „ortodoxia a salvat fiinţa naţională”, ori „neamul românesc a fost creştin şi ortodox încă de la începuturile lui”. Poate da, poate nu. Ceea ce poate fi observat fără putinţă de tăgadă este faptul că în ciuda tuturor abuzurilor Bisericii Catolice din Vestul Europei ,dintr-o perioadă destul de tulbure a întregului continent, statele catolice şi mai apoi cele ce au cunoscut suflul novator al mişcărilor reformatoare de mai multe tipuri, au beneficiat  de un progres mult mai rapid şi mai constant al întregii lor civilizaţii materiale în primul rând, dar şi culturale,spirituale. Primele episcopii pe teritoriile vechilor provincii feudale româneşti au fost catolice. Apoi, nu se ştie de ce, pentru că influenţa efectivă a Bizanţului nu era atât de puternică, s-a „mers” pe mâna ortodoxiei. Oricât de orb aş vrea să fiu, nu pot să nu constat faptul că tocmai statele ortodoxe sunt cele mai înapoiate economic şi cu cele mai mari probleme, de toate felurile, din Europa.
Un alt moment în care românii au mizat prost a fost cel al Unirii Principatelor. Moldova şi mai ales Iaşiul, au renunţat la un anumit statut, numai pentru a se putea realiza acest obiectiv. Boierii moldoveni, mult mai puternic animaţi de idealurile naţionale au acceptat o oarecare superioritate a muntenilor şi au cedat Bucureştilor ,în defavoarea Iaşilor, rolul de capitală a statului modern ce se făurea. A fost începutul dominaţiei miticilor în viaţa politică. Şi într-o bună tradiţie valaho-fanariotă, statul acesta a pornit de la început cu scandaluri legate de fraude, de concesiuni înrobitoare legate de crearea infrastructurii, de jaf legat de înzestrarea armatei. Viaţa politică a noului stat semăna mai mult cu răfuiala dintre haite de căini decât cu un adevărat exerciţiu parlamentar.
Când aveam ocazia de a mai drege puţin busuiocul şi a orienta ţara pe coordonate de modernitate şi onestitate în viaţa politică, socială şi economică,la sfârşitul primului război mondial,odată cu crearea statului unitar,ne-am dat din nou cu stângul în dreptul. Se uneau cu regatul României, provincii istorice (Transilvania,Bucovina, Basarabia) cu un grad mai accentuat de dezvolare economică şi socială. Urbanizarea din multe zone nou venite între graniţele României era mult mai mare. Existau centre culturale de tradiţie în jurul cărora s-ar fi putut deplasa nucleul noului stat. Dar ce să vezi? Şi de astă dată ,motivaţi de o iluzorie senzaţie de siguranţă în faţa unor eventuale ameninţări externe, românii au ales din nou dominaţia miticilor.
Care mitici,au făcut ce ştiu miticii să facă cel mai bine. Au îmbrăcat haine, culori diferite, au adoptat discursuri oarecum diferite,în fapt nu au făcut decât să aibă grijă de ei şi de ai lor. Democraţi de tot felul au devenit legionari ori carlişti,legionari ori democraţi tradiţionalişti au devenit comunişti, comuniştii au redevenit democraţi, într-un lung joc de-a istoria. Iar prostimea a stat cu deştu’-n gură mirându-se „ce bine le zice ăsta” şi şi-a tooot luat-o de câte ori a crezut că mai poate schimba câte ceva şi în favoarea ei.
Degeaba…Miticii sunt ca unele organismele parazite. Nu pot fi distruşi. Decât odată cu acel organism care-i găzduieşte…

Reclame