Avem motive să zâmbim?

Apariţia partidului lui Dan Diaconescu va fi făcut pe mulţi să zâmbească. Recunosc că mă număr printre ei, întrucât nu am văzut niciodată în persoanal „tatălui” OTV-ului un individ cu o alură care să îi permită deschidere mai mare decât cea a garsonierei de unde emite. Dan Diaconescu preşedinte? Este o idee hilară atunci când o analizezi după criteriile general valabile a ceea ce presupune afirmarea unei personalităţi politice.
Numai că, să nu uităm,trăim vremuri tulburi. Aşa cum au mai fost pe planetă şi fără îndoială că vor mai fi. Vremurile tulburi aduc la suprafaţă multe surprize,cauzate în cea mai mare parte de instabilitatea economică şi incertitudini privind viitorul. Iar dacă la aceste motive principale mai adăugăm drept ingrediente existenţa unor tensiuni sociale pe care numai Boc ori Băsescu nu le văd, atunci calea spre o surpriză la următoarele alegeri este deschisă.
Multă lume face în aceste zile analogii între situaţia Germaniei înainte de preluarea puterii de către Hitler şi cea a Greciei sau chiar a Europei unite financiar, dar atât de scindată când este vorba despre interese economice. Perioadele tulburi aduc întotdeauna o recrudescenţă a mişcărilor radicale şi extremiste şi scot din buzunarele peticite ale istoriei personaje surprinzătoare sau chiar inedite.
Madam Udrea a presimţit, cred, potenţialul partidului nou infiinţat şi l-ar dori în ograda PDL. Cunoscând foarte bine putere manipulării şi a jocurilor nu tocmai curate, patronul OTV-ului ar fi un factor de forţă în ograda PDL. Pentru că, ne place sau nu, publicul lui Dan Diaconescu este unul numeros. Şi nu are nevoie de un IQ până la cer pentru a merge şi aplica ştampila în locul în care i se indică. Numai că, partiduleţul lui Dănuţ mai are ceva ce celelalte partide nu prea au: un program. Am citit programul USL-ul şi categoric, nu m-a dat pe spate. Normal că nu mai pot crede că ceea ce se promite se şi face, dar tocmai domeniile care au cea mai mare nevoie de curăţire nu fac obiectul schimbărilor atât de necesare sociatăţii româneşti. Şi aici se vede clar că, din dorinţa de a păstra oamenii verificaţi deja din partidele proprii, nici PSD şi nici PNL nu riscă să îndepărteze din curţile proprii pe cei ce au avut probleme cu justiţia. Principiile generale enunţate în programul USL nu arată şi modalităţile prin care aceste obiective vor deveni realitate. Lozinci de genul „justiţie independentă şi responsabilă” nu mai „prind” la o bună parte a electoratului. Probabil că partea cu responsabilitatea este cea ce lipseşte cel mai acut din acest program…
Ei bine, dom’ Dănuţ vine şi el cu un program de guvernare. Din câte am băgat de seamă acest document conţine 20 de puncte. Unele m-au făcut să zâmbesc întrucât mă îndoiesc de faptul că ar putea fi găsite resursele necesare realizării lor. Nu spun însă că nu ar fi de bun simţ… Elemente precum introducerea unui impozit unic, a unei cote de t.v.a la nivelul U.E., interzicerea subvenţionării partidelor politice, sunt suficient de interesante şi de realizabile Şi au un grad mare de atractivitate la public, sătul de tot felul de impuneri,de multe ori aberante şi disproporţionate în raport cu nivelul activităţii celor taxaţi. Chestia cu compania naţională „Averea poporului” este la rândul ei în măsură a atrage electoratul care ,dacă are ceva de reproşat tuturor guvernărilor de la Ceauşescu încoace, este tocmai faptul că resursele,proprietăţile, acumulările statului au fost dacă nu bătaia de joc a politicienilor, atunci sursa principală a averilor dobândite peste noapte. Şi legat de averi, dom’ Dănuţ combate bine, cu un alt subiect drag electoratului sătul de prosteală şi furt pe faţă, cel al confiscării averilor ilicite. Însă dacă am rezonat cu adevărat la un punct al programului DD, acela este legat de schimbarea sitemului juridic. Nu am înţeles nicciodată de ce, atunci când a fost şansa reformării justiţiei de după schimbarea de regim din 1989, nu s-a revenit la sistemul cu juri, sistem care a funcţionat în România mai tot timpul. Iar dintre statele europene un număr semnificativ sunt adepte ale acestui sistem. Fiecare potenţial votant se întreabă în forul lui dacă Băsescu ar mai fi ajuns preşedinte după furtul flotei, dacă Roberta Anastase ar mai fi defilat pe tocuri pe holurile Palatului Parlamentului după furtul votului la Legea Pensiilor ori dacă cineva ca Andrei Plăcintă ar mai fi fost judecat în libertate după o tentativă de crimă. Şi cu siguranţă mulţi dintre cei ce vor stampila buletine de vot în curând se întreabă dacă activitatea clanurilor mafiote şi ţigăneşti nu ar fi fost la un nivel mai mic.
E greu de pronosticat ce se va mai întâmpla până la alegeri. Ceea ce istoria ne învaţă este că în vremuri ca cele pe care le trăim, nimeni nu este outsider. Hitler avea câteva zeci de mii de adepţi când a preluat puterea, comuniştii români erau cam o mie când fratele Stalin le-a dat drumul la cârma României şi exemplele pot continua. Numai cine nu cunoaşte istorie nu ia în considerare chiar şi cei mai neimportanţi actori ai scenei politice.
Nu sunt şi nu am cum să fiu un adept al lui Dănuţ. Numai că tenacitatea cu care s-a bătut pentru înfiinţarea şi recunoaşterea oficială a partidului său şi rapiditatea cu care a fost deja băgat în seamă încât unii să-l vadă în postură de aliat, au darul de a mă pune pe gânduri. Iar cum stânga româneacă a şchiopătat ruşinos în ultimii ani, Dan Diaconescu poate fi polul care să atragă suficientă simpatie nu pentru a câştiga alegerile, ci pentru a încurca planurile unora…

Reclame