De ce ne costă bolile mai mult decât pe alţii?
Pentru cine nu ştie, s-a facut că am fost plecat, din nou, mai multe luni pe mare. Adică pe un vas de croazieră unde am detinut poziţia de manager de laborator foto pe un vas de 6 stele.(cel puţin aşa îl clasifică mai multe agenţii de rating din domeniu…)
Întâmplarea a făcut ca în acest răstimp să am oarece probleme cu ficatul şi ca urmare am abordat medicul de la bord. Dupa o consultaţie şi nişte analize ce au relevat niste valori imense pentru trigliceride si transaminaze, medicul de la bord a decis sa fiu trimis spre investigaţii suplimentare pe ţărm, la un spital, unde sa mi se facă teste suplimentare si o ecografie, ceva, care să arate starea in care se afla ficatul meu şi să încerce identificarea cauzei care determina valorile din sânge şi starea mea generală. Dupa o primă încercare, eşuată, în Bordeaux, unde nu am putut fi consultat pentru că era prea târziu şi clinica cu care compania avea contract era deja închisă, am fost vazut de medicii din Le Havre.
Cine a ajuns pe acele meleaguri ale Franţei, ştie că Le Havre nu este tocmai o metropolă. Oraşul care îşi câştigă în bună parte banii din instalaţiile sale portuare, este un principal nod care conectează Franţa de vecina sa de peste Canalul Mânecii, Marea Britanie.
Am ajuns la spitalul din Le Havre inainte de ora 11 dimineata, într-o zi de sâmbătă. Înaintea mea mai erau câteva traume (accidente de circulaţie, o căzatură de pe o scară şi un picior rupt la un meci de fotbal).
În momentul în care am trecut de persoana de la recepţie, care a înregistrat toate datele mele personale precum şi motivul pentru care mă aflam acolo, a început să se mişte şi maşinăria destinată ocrotirii sănătăţii cetăţeanului francez . Pe scurt, am fost măsurat, cântărit, mi s-a luat tensiunea, noi teste de sânge, după care am fost dus la computerul tomograf. La finalul acestui traseu, doi medici au interpretat datele si mi-au prescris niscai hapuri, insistând totuşi că, pentru rezultate bune ar trebui să mai revin la control şi să încerc să schimb regimul de viaţă, cuprinzând mai multă odihnă, ore regulate pentru mese şi un control mai riguros al alimentaţiei.
Am plecat , impresionat de amploarea investigaţiilor făcute pentr un lucru pe care eu (încă) îl consider minor. Şi la fel de impresionat am fost de curtoazia întregului personal din spital şi de modestia afişată de toţi cei pe care i-am întâlnit. Nu cred că un medic din Franţa nu are bani pentru un ceas de marcă, o bijuterie, ori pentru haide de calitate. Nici o persoană din cele întâlnite nu purta bijuterii şi nu etala în nici un fel elemente care să fi sugerat un nivel de trai mult mai ridicat decât cel al pacienţilor lor, în cea mai mare parte lucrători obişnuiţi. Medicii purtau combinezoane de acelaşi tip cu cele purtate de personalul mediu.
După vreo săptămână am primit acasa, în România, copia facturii pe care Spitalul a trimis-o companiei pentru care am lucrat. Sincer să fiu, aveam emoţii, gândindu-mă că am produs o gaură cât China de mare în bugetul angajatorilor mei. Când colo, întreaga consultaţie a costat…48,16 Euro. Am această factură şi o pot arăta oricui nu m-ar crede.
Ei bine, din acest moment am o mare, mare nedumerire. Analizele ce mi s-au făcut, dacă ar fi fost să le fac la oricare laborator din Suceava, m-ar fi costat, numai ele, mai mult decât întreaga nota de plată din Franţa. Iar o investigaţie la computerul tomograf (al cărui DVD îl posed) ar fi însemnat în jur de 150 de euro. Întrebarea este : suntem noi atât de bogaţi încât să ne permitem să plătim de circa trei ori mai mult decât rudele noastre (oarecum) latine? Ori boline noastre sunt atât de deosebite şi de încâlcite încât numai savanţii să le poată desluşi? Ori poate nu e vorba decât (iar) de statutul nostru de umili şi umiliţi, cărora li se impune din afară şi ce să poarte şi ce să mănânce şi cât să dea pe gaz, pe electricitate, pe hrană… Pentru mine răspunsul este din ce în ce mai uşor de dat şi nu mă mulţumeşte deloc concluzia la care am ajuns. Pentru voi?

Reclame