Veşnica atracţie a ticăloşiei

Sunt, la fel ca atâţia alţii, părinte. Şi tot la fel ca atâţia alţi oameni, mă aflu şi în ipostaza de a fi şi părinte spiritual (îmi place tare mult cum sună!) sau naş a două fete. Una dintre ele e la vârsta când păpuşile încă sunt cele mai bune prietene ale ei, cealaltă e o adolescentă superbă, purtând în ea toţi drăcuşorii necesari să o facă, în scurt timp, o femeie interesantă, dezirabilă şi cu personalitate puternică.

Numai că drăcuşorul ăsta de fină a mea mi-a produs una dintre cele mai mari şi neplăcute surprize. Aflu că îşi pierde vremea în organizaţia de tineret a PDL. Bun…până la un punct , tuturor ni se admit erori, dar să o aud cum îmi vorbeşte despre Flutur ori Balan cu „domnul Flutur” şi „domnul Balan”, a fost mult prea mult pentru mine. Şi trebuie să recunosc că am început să fierb sub presiune, aproape să scot aburi pe nări, gândindu-mă că bâzdâgania pe care mai ieri o ţineam în braţe şi o alintam când avea crampe, vorbeşte cu respect şi chiar admiraţie despre doi oameni pe care nu îi consider numai duşmanii mei personali (personificând ceea ce are mai abject, mai murdar, mai perfid cloaca ce se cheamă politică mioritică), dar şi inamicii a zeci de mii de oameni cu ceva bun simţ, care îşi câştigă onest mult-puţinul lor şi care nu caută a se insinua, chiar şi când s-a dovedit că nu-s decât nişte accidente ale Soartei, în viaţa altora.

Numai că, obişnuit să judec lumea în termeni ca valoare, cinste, corectitudine, bun simţ, nu am luat în considerare că cei ce au devenit emblematici pentru aceste vremuri sunt tocmai ticăloşii.

Mă doare să văd că scriitorul cu oi, inventatorul gripei aviare, a spârcâieciului de dat pe cauciucuri, în vămi, chipurile pentru dezinfecţie, călăul pădurilor sucevene, părăduitorul de bani publici, devine model pentru cineva drag mie. Aş putea continua cu pagini întregi de descrieri care îl înfăţişează pe  tribunul Bucovinei, Napoleonul de Humor (vremea în care am lucrat în presă m-a ajutat să intru în contact cu suficiente astfel de informaţii), dar indiferent ce aş spune eu, sau alţii asemeni mie, nu putem intra în competiţie cu măriile lor, „politicienii”.

Pentru că, din bani pe care nimeni, niciodată, nu îi va putea justifica în adevăr, politicianul „cool” organizează sindrofii pentru tinerii alungaţi din şcoli de zecile de miniştri ai educaţiei care parcă s-au întrecut în a crea sisteme de învăţământ din ce în ce mai puţin operaţionale. Aici vor vedea chiloţii  „super-vedetelor”  create, într-o competiţie nebună, de televiziuni ce operează cu formate expirate de zeci de ani, cumpărate pe bani grei din străinătate, ori de ziare tabloide care se vând doar în funcţie de numărul de buci ori ţâţe dezgolite de pe prima pagină. „Politicianul cool” va veni şi va da sarmale, pe care noi, fraierii, le mâncăm în liniştea căminelor noastre şi ţuică ori vin pentru a încălzi atmosfera, după care va vorbi, mobilizant, despre ticăloşia „celorlalţi”, despre comunism, Europa, gaze de şist, Băsescu ori revoluţie.

A trecut o zi de la şocul suferit şi încă fierb de draci. Nu numai din cauza unui gunoi ca Flutur, ci din cauza tuturor fluturilor de acest gen, indiferent de partid. Îmi dau seama că nu vom fi niciodată în stare să mai avem o clasă politică integră, capabilă de aspiraţii inalte, de altruism, atât timp cât „cloştile” acestor pui fără direcţie, idealuri ori modele, sunt „cocoşii” partidelor cu doctrine împrumutate, schimbate precum ciorapii, delapidatorii, bişniţarii sau hoţii cu manşete albe şi cravate.

Pot doar să sper că educaţia ulterioară, propriile experienţe, cucuiele dobândite în urma încercărilor de pe drum, o vor face pe fina mea şi pe alţii asemeni ei, să aleagă nu ceea ce se prezintă drept „cool”, ci ceea ce are valoare azi şi va fi valabil şi mâine şi mai târziu.

Cred că avem de a face şi cu o problemă de moralitate. A profita de tineri, a folosi tehnici de merchandising şi marketing pentru a îi transforma în zombişorii unor partide este imoral. Dacă toţi condamnă indoctrinarea practicată în anii comunismului, la nivel declarativ, la nivel faptic nu fac decât să dezvolte şi să înnoiască tehnicile specifice indoctrinării. Esenţa crimei nu e nouă. Numai modus operandi…

Lumea se schimbă, fie că vrem sau nu. Numai că nu o schimbă un nou Eminescu, Maiorescu (pomenit aiurea în tramvai de Băsescu), Lazăr, Haret, ci un Flutur, Bălan, Harşovschi şi alţii asemeni lor din tot felul de partide (pardon…găşti).

Reclame