Santa Marta

 

Santa Marta, Columbia, Departamentul Magdalena. (joi 22 ian).

Odată ajunși în Santa Marta, ne-am făcut mai întâi datoria noastră de fotografi și am tras câteva sute de cadre lângă vas, pe cheu, unde câteva zeci de furgonete  Ford ori Chevrolet, viu colorate, cu remorcile adaptate transportului de persoane, așteptau cu motoarele pornite pe cei ce urmau să facă un tur oficial al orașului. Portul era un amestec între un port de marfă, unul pentru pescari și pentru alt fel de vase de marfă. Cu multă, foarte multă poliție în jur și cu paznici înarmați pe la fiecare colț.

Chiar lângă vasul nostru ma multe pescadoare descărcau, sub pază militarizată, niște toni imenși. Exemplare de dimensiunea unui adult, erau ridicate de macarale și plasate în containere care urmau a transporta captura la fabricile de procesare. Cu această ocazie am realizat ce afacere imensă o reprezintă acest tip de pescuit. Apropape toate aceste pescadoare mari, care se ocupau cu capturarea tonului, aveau câte un mic elicopter de recunoaștere pe una din punțile superioare ori pe puntea de ala prora. Acolo sunt bani, mulți, altminteri nimeni nu ar investi în asemenea dotări.

După ce marea parte a pasagerilor se afle deja în afara vasului, am luat unul dintre autobuzele de la port spre oraș, împreună cu Neil și cu Cesar, colegii mei. Odată ieșiti pe porțile portului am început să ma întreb serios care fusese motivul pentru care cei ce făcuseră itinerariul, incluseseră și acest loc drept destinație pentru musafirii noștri de șase stele, așa cum e prezentată compania în toate reclamele. Și dacă mă întrebam în acele momente, am continuat a fi nedumerit încă multă vreme după ce deja pecasem.

După cum citisem,  Santa Marta era locul în care se stinsese din viață, în anul 1830 , la data de 17 decembrie, marele revoluționar Simón José Antonio de la Santísma Trinidad Bolívar Y Palacioî, mai pe scurt, Simon Bolivar.  Și după cum mă informase deja una dintre agentele operatorului de turism local cu care Crystal stabilise programul vizitei de aici, Simon Bolivar se afla încă, destul de puternic conturat în inimile localnicilor. Și asta pentru că în scurta sa viață a eliberat un număr semnificativ de teritorii de sub dominația puterilor europene coloniale. Se pare că visul lui fusese crearea unui stat latino-american după modelul Statelor Unite. Numai că, chiar oferind dulcea beție a libertății populațiilor destul de oprimate din zonă, Bolivar nu a fost scutit de critici, ori chiar de încercări de asasinate. Ca urmare, parte dintre acțiunile lui au fost suspendate, revoluționarul retrăgându-se pentru o perioadă în zona Caraibilor. Aici se pare că a contractat o boală care l-a măcinat, astfel că, la scurt timp după reîntoarcerea lui în Santa Marta a și murit. El Libertador este însă viu în inimile localnicilor și a multor viețuitori ai Americii Centrale și de Sud. Ferma la care a murit a devenit sanctuar, iar în oraș, edificii, străzi ori școli îi poartă numele.

Deși mă așteptam să văd un oraș cu multe vestigii vechi, ceea ce se vede în ziua de astăzi poartă în mare măsură semnul noului. Bine-nțeles, în centru poți vedea vechea catedrală Santa Marta, vechea clădire a vămii, ridicată pe la 1600, în care în ziua de astăzi se află Muzeul Aurului. În piața Simon Bolivar mai multe tarabe ofereau textile produse de atelierele locale, obiecte de artizanat și pălării de tip Panama, la prețuri destul de umane. Câteva restaurante, amplasate în jurul pieței, chemau pofticioșii să guste din specialitățile locale. Bucătăria locală îmbină elemente europene, amerindiene şi africane, cu rezultate foarte bune (judecând după expresiile extatice ale pasagerilor noştri care aleseseră să manânce pe terasele din jurul pieţei).

Am urcat din nou în autobuz și am mers să văd și alte ”atracții” ale orașului. Aveam să constat cu surprindere că motivul mândriei locale îl constituia un mall nou, în care găseai aceleși mărfuri pe care le poți găsi oriunde în lume într-un asemenea loc. Așa că, după ce am dat o tură și am băut o cola cu gheață, m-am urcat din nou în autobuz și m-am întors la vapor. Pe drum nu am putut să nu remarc imensele grafitt-uri cu mesaje de tip: Santa Marta – Oraș Revoluționar, ori Revoluția continuă, ori Mereu pe baricade. Drumurile se prezentau în stare destul de proastă, așa cu nu m-am putut opri în a gândi că probabil revoluția care continua, consemna destule focuri de mortiere, care lăsau cratere în asfalt. În scimb, promenada întinsă de-a lungul țărmului este de-a dreptul spectaculoasă.

Cele câteva ore petrecute în oraș nu au putut lămuri dilema mea: de ce, oare, ne aflam acolo și nu în altă parte?

Reclame