Fac un salt peste doua porturi despre care se va citi daca, vreodată voi scoate cartea ce va cuprinde întregul traseu parcurs în jurul lumii. Şi ofer ultima „bombonică” menită să va stărneasca firescul interes. Probabil că aceasta e ultima postare referitoare la acest subiect. Sâmbătă o iau  din nou la drum şi probabil că din când în când voi mai da vreun semn de pe unde voi ajunge, mai ales că, la un moment dat, voi ajunge prin Antarctica…

 

Joi 29 Ianuarie. Salaverry, Peru.

Am fost surprins cu o zi înainte de ajunge în Salavery, când ofiţerul care răspunde de echipaj m-a întrebat dacă voi ieşi la ţărm în acest loc. Normal că i-am spus că da, mai ales că era vorba de Peru, o ţară care m-a fascinat cu istoria sa. Ca urmare, a trebuit să facă nişte acte suplimentare şi să încaseze din partea companiei mele suma de 36 de dolari, contravaloarea permisului de debarcare!

Odată coborât de pe vas am fost de-a dreptul cutremurat de puternicul contrast pe care peisajul mi-l oferea. Nu foarte departe, în zare, se putea vedea o zonă cu vegetaţie luxuriantă, iar ceva mai sus, o zonă complet aridă. Vântul dinspre uscat biciuia obrajii, aducâd cu el miliarde de particule fine pe care le răpise muntelui din care muşcă de milioane de ani. Instalaţii portuare mărgineau aria în care Serenity docase, confirmând ceea ce aflasem deja şi anume că Salaverry era un port de unde plecau către lume în special produse agricole ori minereuri. Acest port se află la 17 kilometri distanţă de Ciudad de Trujillo, cunoscut sub numele de Oraşul Eternei Primăveri. La capătul aleii care conducea spre ieşirea din port fusese organizată o piaţă a meşterilor locali, iar într-o parte a micii pieţe, un grup de muzicanţi şi dansatori prezentau dansuri locale. M-a impresionat cadenţa deosebită a acelor dansuri, precum şi expresiile dansatorilor. Fernando, ghidul nostru, mi-a spus că ritmul aminteşte de paşii cailor dresaţi, la paradă. Aşa o fi. Ştiu doar că mi-a plăcut.

Turul în care am pornit urmă să treacă prin oraşul Trujillo şi să ne ducă la vechile temple ale Lunii şi Soarelui şi mai apoi în vechiul oraş Chan Chan.

Odată porniţi la drum, am admirat profesionalismul şoferului nostru, care a condus uriaşul autocar în deplină siguranţă pe străduţele ori drumuşoarele care se dovedeau, de departe, prea mici pentru aşa maşinării. Aflat la etajul autocarului, am putut vedea, fără nici un fel de obstrucţie, crunta mizerie care înghite tot. Întreg drumul era mărgMIH_7960init de mormane uriaşe de mizerie, făcându-mă să mă întreb dacă pe acolo de descoperise semnificaţia cuvântului salubritate.

Pe drumul spre obiectivele noastre ni s-a spus că vom avea de a face cu impresionante construcţii din cărămizi făcute din lut ridicate cu mult înainte de apariţia europenilor, preluate pe rând de mai multe civilizaţii care s-au succedat pe acel teritoriu. Istoria lor este destul de puţin cunoscută, mărturii care să poată fi valorificate în tratate fiind destul de puţine.. Spaniolii au încercat să devieze un rău spre a culca la pământ aceste zidiri. Parte din lăcomie, fiind convinşi că în ziduri pot găsi aur, parte din cauza simbolisticii care decora aceste complexe şi care, normal, venea în conflict cu iconografia şi simbolistica creştină. Autorii lor sunt consideraţi a fi indienii mocha, cuceriţi mai apoi de inca. Aceştia au luat meşterii de acolo şi i-au folosit în munţi, la ridicarea construcţiilor din alte zone (Cuzco, Machu Picchu), construcţii care ridică în continuare semne mari de întrebare legate de tehnologiile de folosite.

Am parcurs o distanţă destul de mare de-a lungul unor lanuri  în interiorul localităţilor sau la marginea acestora. Mai toate erau delimitate de ziduri, ceea ce MIH_7876m-a făcut să cred că hoţii erau destul de activi. Mai ales că pe laturile de sus avea încastrate tot felul de spărturi din sticlă, destinate a sfăşia palmele oricui ar fi îndrăznit să se caţere pe zid. Dar ceea ce m-a impresionat mai mult a fost felul în care erau irigate acele loturi.Era vorba despre  irigaţii prin canale gravitaţionale, cu mici portiţe care dau drumul apei spre loturile împrejmuite sau o opresc. Culturi de cartof, porumb (mai multe varietăţi, unele pe care nu le-am văzut niciodată), se înşirau de-a lungul drumului către vechile temple. Şi m-am întrebat din nou, pentru  nu ştiu câta oară, care ar fi fost soarta omenirii, aşa cum o cunoaştem şi o tot rescriem, dacă ar fi întârzit (re)descoperirea continentului american. Cum ar fi evoluat dinamica populaţiei fără cartofi, porumb, tomate, vinete, soia, etc. Probabil că nu ne-am fi înmulţit în ritmul în care am făcut-o şi impactul felului în care am înţeles să trăim ar fi fost mai mic asupra mediului.

Am MIH_7914oprit la Templul Lunii, aflat în stare de conservare mai bună decât cel al Soarelui. M-au impresionat culorile vii ale frescelor care reprezentau animale sacre ori scene de sacrificii. Omul modern concepe cu greu că pentru cei ce trăiau pe acel meleaguri cu 5-6 secole în urmă sacrificiul uman făcea parte din viaţa de zi cu zi. Aproape fiecare muritor putea fi sacrificat pentru a-i îndupleca pe zei. Fireşte, cei mai mulţi care mureau pe altare erau prizonieri de război, dar de multe ori era vorba şi despre cei ce alcătuiau populaţia satelor învecinate. Nu ştim, pentru că nu avem relatări despre relaţia acelor vieţuitori cu zeităţile lor, dacă moartea era aşteptată cu teamă ori cu bucurie, gândindu-se că cel ce pleca dintre vii purta solie către zei, dar gândul că pe locurile pe care călcam cursese sângele celor ce pieriseră în sacrificii ritualice dă fiori chiar şi după sute de ani. Praful şi vânturile nu pot spune, în absenţa unor izvoare scrise, despre indienii moche, viru, chicama ori inca prea multe. Ghidul nostru chiar accentua că mare parte din ceea ce a ajuns până la noi s-a păstrat în legende şi alte creaţii transmise pe cale orală şi doar în extrem de mică măsură prin izvoare scrise. Cuceritorii au distrus ceea ce creaseră cei cuceriţi şi pentru o bună bucată de vreme s-au dovedit indiferenţi faţă de aceştia, desconsiderându-i într-atât încât nu au găsit de cuviinţă să le păstreze amintirea.MIH_7890

Am făcut, de pe Templul Lunii şi câteva cadre cu Templul Soarelui, aflat la câteva sute de metri distanţă Acesta se afla într-un grad de degradare mult mai mare, acţiunile de distrugere ale spaniolilor fiind mai eficace aici decât în Templul Lunii. După un scurt popas în centrul de informaţii care oferea şi obiecte de artizanat, care am pornit-o către Chan Chan. A fost unul dintre momentele în care am început să doborâm barierele formale între pasageri şi noi, cei care reprezentam Crystal Cruises, punând primele cărămizi la baza edificiului numit prietenie.

Traseul până la Chan Chan, oraş ritualic al indienilor chimu a presupus traversarea oraşului Trujillo. De acolo, în circa zece minuMIH_7889te am ajuns la site-ul aflat sub protecţia UNESCO. Peste 50 km pătraţi de construcţii din cărămizi din lut amintesc despre o civilizaţie puţin cunoscută. Ziduri, fresce, basoreliefuri, pieţe, dantelărie în forme de lut îmi  copleşesc privirile şi mă fac să îmi închipui acel loc în timpul de maximă înflorire a civilizaţiei care a creat acel oraş. În orice termeni s-ar purta discuţia, realizările sunt impresionante. Cu atât mai mult cu cât şi aici s-a încercat distrugerea  tuturor edificiilor.

Mizerie cruntă de-a lungul întregului traseu chiar şi odată intraţi în oraş. Gunoiul trona mai peste tot, în movile. În Trujillo, operatorul de turism care organizase tururile a oferit o masă deosebit de gustoasă într-un restaurant incredibil de curat, în contrast cu tot ceea ce era afară. Am încercat carnea de ied, gătită în stil tradiţional, după o reţetă inca. Nu pot spune decât că m-aş tot fi lins pe degete, de bună ce era. Regret doar că nu am obţinut secretul acelei reţete de la bucătarul şef al acelui restaurant…

Drumul de înapoiere spre port a fost extrem de tăcut. Digestia laborioasă precum şi mai multe pahare de vin peruan au venit de hac marii majorităţia pasagerilor. Peste noapte, frescele văzute în timpul zilei mi-au tot revenit în memorie. Şi cred că am avut şi nişte MIH_7862viziuni cu mari preoţi purtând colane mari de aur, oficiind sacrificiile şi scoţând din piepturile victimelor inimile încă pulsând…

Reclame