Aţi observat cât de ciudat lucrează memoria umană? Cât de surprinzător pot apărea în minte fragmente de informaţii pe care nu le-ai chemat în mod conştient? Cât de vii pot fi ,în minţile noastre, lucruri întâmplate foarte departe, în timp şi cât de greu ne putem aminti câteodată ce s-a petrecut de curând… Şi mai ales, cât de neaşteptate pot fi conexiunile pe care mintea noastră le poate face şi cât de surprinzător poate fi rezultatul acestor conexiuni.
Nu îmi planificasem în nici un fel să îmi amintesc de un fost coleg, pe nume Marek şi nu ştiu de unde a dat navală o întâmplare, care, la vremea ei mi-a dat destul de multă bătaie de cap…
Marek, croat de felul lui , a fost unul dintre oamenii cu care m-am împăcat del mai bine în aceşti ani,în ciuda, sau poate tocmai datorită ciudăţeniilor lui. Excelent fotograf, aiurit, foarte sensibil deşi, dacă-l vedeai prima impresie era că aveai de-a face cu un bătăuş, colegul ăsta al meu avusese destule momente foarte grele în viaţă. Rămăsese orfan de mic, crescuse cu cine se îndura de el din familie, întrucât tatăl lui era navigator şi lipsea multă vreme de acasă, se descurcase singur mai tot timpul şi cu toate acestea nu se înrăise şi era deschis şi prietenos, spre deosebire de mulţi alţi croaţi pe care îi cunoscusem. Ceva mai târziu avusese prilejul să cunoască ororile războiului în modul cei mai direct: participând la el. E vorba de războiul din fosta Iugoslavie. Probabil că aceea era perioada în care începuse să îşi lucreze, aproape obsesiv, corpul. Cum avea câteva minute libere, cum mergea în sala de forţă şi tragea de fiare. Mai şi înghiţea tot felul de proteine să acumuleze masă musculară. Şi probabil că felul în care şi-a început viaţa sexuală era legat tot de vremurile acelea confuze şi violente, întrucât Marek căuta să arate tot timpul a macho şi a tip tare, dominator, dur, după care un anumit tip de femei zice-se că ar fi moarte. În consecinţă, dacă s-a ras în cap (e drept, ca nici nu mai avea foarte mult păr), dacă şi-a făcut şi un tatuaj, a trebuit , firesc, să îşi facă şi un piercing . Dar nu s-a mulţumit, ca tot omul să îşi pună vreo verigă în nas, ori buric, vreun cercel în limbă ori deasupra ochiului. Nu… Marek trebuia să aleagă ceva extrem… un superlativ al genului. Ca urmare, şi-a trecut prin penis o ditamai bucata de argint, dintr-o parte într-alta , care în opinia lui deja îl făcea să fie o data şi ceva mai bărbat decât era… Ei bine, de piercingul lui se leagă ceea ce voi povesti….
Primăvara lui 2004. Tocmai mă îmbarcasem pe Summit şi urma să mergem în Alaska. Mai aveam de petrecut vreo două săptămâni în Caraibe după care schimbam ruta pe partea vestică a continentului nord-american. La vremea aceea deţineam poziţia de asistent manager aşa că nu aveam cabină numai pentru mine, iar Marek s-a nimerit să îmi fie coleg. După câteva zile , în care l-am văzut că mă cântărise atent, Marek mi-a zis că avea nişte probleme cu „jucăria” dar îi era ruşine şi teamă să meargă la doctor. Cu chiu, cu vai, l-am convins să meargă totuşi să îl vadă doctorul de pe vas , originar şi el tot dintr-o fostă republică iugoslavă. Doctorul Miloş l-a văzut, a zis că nu e de specialitate şi pentru că tot urma ca a doua zi să fim în Barbados, unde este un centru medical destul de bine dotat, l-a programat la o consultaţie cu un medic specialist. Din acest moment începe nebunia care avea să ţină aproape două luni de zile…
Marek s-a prezentat la medicul dermato-venerolog în Barbados. Şi a trebuit să îşi înceapă confesiunea. Cu vreo două-trei luni înainte, când se afla pe un vas al companiei germane Aida, fusese la Rio de Janeiro. Şi cum aici o femeie e la fel de uşor accesibilă precum un telefon cu fise, Marek al nostru a dat ceva mai multe telefoane, mai ales că vasul rămânea peste noapte în Rio. Ba se pare că se întâlnise cu o focoasă fată ciocolatie de mai multe ori şi avusese sex neprotejat. Abia de puţină vreme începuseră durerile , mâncărimile şi toate celelalte „delicii” legate de problema pe care o acuza. După ce l-a ascultat, medicul i-a zis: OK…dezbracă-te , să vedem care e treaba. Şi s-a dezbrăcat Marek… Reacţia medicului ( un tip lung , negru şi deşirat) a făcut toate paralele . A fost de-a dreptul antologică : Fuck ! What is that ?Are you fucking ladies with that ? adică: futu-i ! ce-i aia? Le-o tragi damelor cu chestia aia ? După ce s-a uitat (nu ştiu dacă la „scula” lui Marek sau la bucata de argint care-i străbătea penisul, şi-a dat cu presupusul şi i-a scris o reţetă pentru nişte antibiotice.
În zilele ce au urmat, colegul meu şi-a luat cu conştiinciozitate medicamentele , numai că nu simţea nici un fel de ameliorare a problemelor lui. Urmarea? O altă vizită la doctorul Miloş şi o nouă programare la specialist. De data asta în Vancouver. Urma să ajungem în Canada şi era de presupus că şi asistenţa medicală trebuia să fie mai bună şi mai eficace. Şi s-a dus Marek încă o dată la doctor… Seara, când mai aveam ceva de muncă în laborator, după ce toţi eilelşi plecaseră la culcare, Marek a venit cu două beri, zicând că avea ceva de vorbit cu mine. După ce am luat câte o gură de Red Stripe (bere Jamaicană- foarte, foarte bună) Marek m-a rugat să ţin doar pentru mine ceea ce urma să îmi spună. I-am promis şi a început: „Papa, am SIDA”. Normal că auzul acestui cuvânt m-a zguduit un pic, dar nefiind născut tocmai ieri,am început să aprofundez subiectul. „De unde ştii, Marek, chestia asta?” l-am întrebat. „De la doctoriţa care m-a văzut astăzi”. L-am întrebat dacă îi făcuse test de sânge şi mi-a zis că nu îi luase sânge deloc. „Bine mai aiuritule, i-am zis, tu nu ştii că SIDA nu poate fi diagnosticată decât pe baza testelor de sânge ? cum îţi poate spune un medic aşa ceva ?”
„Păi mi-a zis că-i clar că am luat asta de la Rio, pentru că am avut sex neprotejat şi că de acum, boala va avea mai multe stadii, după care …am pus-o de tot!”
„Băi nătăraule, dacă mori, să îmi laşi mie aparatele tale de fotografiat, da? Dar îşi spun că nu vei muri. Stai naibii liniştit şi voi vorbi cu doctorul Miloş să te programeze din nou, la alt specialist”. Şi am vorbit iar cu doctorul şi după alte două săptămâni, în care Marek fusese mai mult mort decât viu, s-a dus din nou la consultaţie, de data asta la un medic (evreu) la o altă clinică. Seara, a venit şi mi-a spus că medicul nu îi dăduse nici un fel de diagnostic , dar că îi luase atât test de sânge cât şi de alte secreţii ( nu am fost tocmai curios de care anume) şi că urma să trimită diagnosticul, precum şi prescripţia pentru medicamente, medicului de pe vas care urma să mi-o trimită mie în laborator. Au fost alte 10-11 zile în care Marek nu a fost cu toţi boiii acasă. Într-un târziu, am primit mailul de la doctor. Nu avea nici un fel de SIDA, ci doar nişte streptococi şi alte bacterii asociate care cedau foarte greu şi numai la tratamente dedicate. Îmi pare rău că nu am putut filma faţa colegului meu . Merita. Avea confirmarea că nu urma să moară. Era grozav! Ca urmare, s-a dus în barul nostru, şi s-a făcut pulbere în mai puţin de jumătate de oră. Chestia asta era un lucru neobişnuit, întrucât Marek nu bea nicidată mai mult de o bere-două şi nimeni nu îl văzuse făcând vreun exces. Nişte dansatoare, crezând că sărbătorea ceva s-au dat pe langă el şi s-au lipit la băutură moca. Atunci când deja nu mai controla prea bine ce vorbea, Marek a trecut la confesiuni şi a povestit fetelor din jurul lui de ce era atât de fericit. Şi a depănat toată povestea. De la piercing, la Rio, la Barbados şi Vancouver, până la diagnosticul final. Iar ele, parşivele, l-au întrebat : „şi cum, chiar ai aşa ceva trecut prin penis ?” Iar bravul Marek, rămas făra nici o umbră de control, a tras fermoarul, a scos „jucăria” pe masă şi le-a arătat-o. În acea noapte nu a mai ajuns în cabină.
A dormit afară, pe punte, langă jacuzzi-ul nostru, al echipajului, iar dimineaţa tremura ca un câine plouat. Zilele următoare a avut însă de îndurat privirile ironice, jucăuşe, ori de-a dreptul obraznice ale fetelor ce îi admiraseră „bijuteria” în toată splendoarea ei. Şi nu ştiu cum se face că totuşi nu s-au înghesuit să o încerce pe …pielea lor.
Cu Marek am rămas amic bun. Ne scriem şi ne trimtem imagini cu fotografiile pe care le facem. El s-a lansat tare în modă şi fotografie comercială, întrucât oraşul în care locuieşte îi oferă această posibilitate. Eu??? Mai trag câte o nuntă, avort ori cumetrie şi regret că nu am avut curajul să rămân acolo unde am fost dorit şi foarte apreciat…

Reclame