Casa de puta

Cred că fiecare ştie poveşti, legate de marinari şi de viaţa lor….Cred că fiecare ştie zicale de genul:”câte porturi atâtea neveste” sau, mă rog, femei. Ei bine, lucrurile sunt destul de amuzante şi destul de aproape de zicală. Ce nu este întocmai ca în acea zicală , e faptul că fiecare înţelege, totuşi să îşi folosească libertatea în felul său şi că aceste vorbe nu pot fi totuşi generalizate 100%.
Recunosc , la începuturile acestei experienţe numite munca în industria croazierelor, am mai dat iama prin ceea ce , cu destulă generozitate se oferea pe “piaţă”…
La prima companie pentru care am lucrat, unde veneau o gramadă de femei tinere, pentru a se distra (citiţi: a se îmbăta până a nu mai şti de ele şi a avea sex fără nici o obligaţie ulterioară) era uşor, chiar mult prea uşor, să ajungi în pat cu o femeie. Mai ales dacă NU te arătai interesat de ea. Luai o mină plictisită, petreceai o bucată de vreme cu o bere în faţă, ca şi cum nu ai fi văzut sau auzit nimic din ceea ce se petrecea în jurul tău şi în 10-15 minute erai abordat. Mai departe depindea doar de “papagal”ca să scurtezi calea spre buduarul duducii.
Dar, credeţi-mă,după câteva aventuri de genul ăsta, nu mai există nici o provocare, nici o tentaţie şi…ca orice înţelept, (!?) o laşi mai moale.(ai fost acolo, ai văzut, ai gustat, te-ai săturat, ba chiar ţi s-a şi aplecat…)
O întâmplare mai aparte a avut loc tot atunci, la începuturile mele într-ale fotografiei pe vase de croaziere. Era una din primele nunţi pe care le “trăgeam”şi eram destul de emoţionat, mai ales că era o nuntă cu multe persoane invitate şi arătau a avea destulă dare de mână. Contrar uzanţelor, care făceau ca treaba mea să înceapă în momentul în care ceremonia ar fi debutat, am fost chemat să fotografiez mireasa, în camera ei, în timp ce se gătea. I-am explicat viitoarei doamne că nu aveam, sub nici o formă ce să caut în cabina ei, pentru ca regulile companiei mi-o interziceau. Ca urmare, s-a dus la staff captain şi arătându-şi faţa îmbufnată, de viitoare mireasă suferindă pentru că nu avea taman imaginile la care ţinea cel mai mult, l-a convins să-i accepte acel capriciu. Cum staff captain-ul a venit la mine şi mi-a zis că era OK să mă duc, nu mi-a rămas decât să îmi iau camera şi să mă prezint la cabina ei. În momentul în care am intrat în cameră, viitoarea doamnă era doar în lenjeria intimă. Minusculă. Aproape complet inutilă. Am dat să mă retrag, dar mi-a cerut să intru şi să fac vreo câteva cadre aşa cum arăta atunci. Am tras vreo câteva poziţii studiate, chiar foarte artistice, mai ales cele în oglindă, după care am dat să plec. Ei bine, în acel moment a început balamucul. Mi-a zis că , dacă nu acceptam să fac sex cu ea, atunci, acolo, ceea ce s-ar chema în limbaj de specialitate “una scurtă” urma să ţipe şi să spună că am încercat să o violez. Celor care nu sunteţi obişnuiţi cu felul în care se tratează acest gen de probleme, vă spun că acuzaţia nu trebuie verificată şi, mai ales, confirmată pentru a se lua măsuri. Întâi eşti dat afară şi abia apoi se mai interesează, dacă se interesează cineva, dacă e sau nu adevărat ceea ce s-a afirmat. Dar muncitorul e deja acasă, concediat fără drept de a mai fi angajat în acea companie…În acest fel înţeleg companiile să îşi protejeze banii, pentru că, în anii trecuţi , au plătit milioane grele celor ce, într-adevăr , fuseseră victimele unor asemene acte. Iar hărţuirea sexuală e una din cele mai frecvente cauze ce pot duce la ruina unei cariere şi la terfelirea unui nume.
Ce pot să spun? Întrucât nu am fost concediat, vă las să vă imaginaţi şi singuri cum am “rezolvat” problema….Ceva mai târziu, când fotografiam portretele mirilor, fata a căutat să mai rămână singură cu mine şi să-mi propună să ne întâlnim către miezul nopţii. Am întrebat-o, prefăcându-mă naiv, (ca să nu zic de-a dreptul prost!!) dacă voia să ne întâlnim toţi trei, adică şi soţul ei, pentru o bere sau altceva, la bar. Mi-a zis:”nu , doar noi doi”.
-Bine, i-am răspuns eu, dar cu EL, soţul tău, ce vei face? Ştiţi ce a răspuns? ”Fii pe pace… va fi atât de beat încât nici nu va şti că am lipsit din cameră”. Am scăldat-o că aveam mult de lucru, că şeful meu îmi dăduse nişte sarcini în plus şi că trebuia neapărat să termin totul cât mai repede. (Întru firava ei apărare voi spune doar că se căsătorea cu un tip de două ori şi ceva vârsta ei şi care mie îmi apărea destul de posesiv. Probabil că voia să mai savureze ceva amor clandestin cât mai putea…)
Dar, cred, cea mai ciudată şi amuzantă întâmplare legată de femei s-a întâmplat în Cozumel- Mexic şi tot atunci, la începuturi, când nu îmi imaginam că o grămadă de ani din viaţă mi-i voi petrece pe căi de ape.
Cozumel este, cred, portul favorit al tuturor celor ce lucrează pe vase şi “fac” ruta Caraibelor. Plaje cu nisip fin, apă curată, pline de viaţă, oameni calzi şi primitori, (de …mexicani…oarece rude cu noi) şi, deloc lipsit de importanţă, e locul cu preţurile cele mai prietenoase. Mai ales la mâncare şi băutură. Cozumel era bula noastră de oxigen, la fiecare două săptămâni. Abia aşteptam , cu toţii, să ieşim de pe vas, să mâncăm o mâncare gustoasă şi decentă la preţ, să bem câteva beri şi toate astea pentru circa 10-12 dolari. Şi credeţi-mă, platourile sunt întotdeauna mai mult decât îndestulătoare.
La acea vreme, o bună parte din echipa în care lucram , era alcătuită din filipinezi. Oameni de treabă, firi optimiste, uniţi şi foarte ascultători. Mi-au fost dragi şi i-am respectat, mai ales pentru felul în care se ajutau şi făceau totul împreună. Printre lucrurile pe care colegii mei le făceau frecvent se numărau şi….vizitele la bordel. Face parte din cultura lor, la fel ca şi pasiunea pentru pescuit, jocurile de noroc (pariori înrăiţi), ori karaoke.
Nimic neobişnuit pentru un bărbat , în a merge la bordel, atunci când nu are soţia în preajmă. Ba chiar, îmi spuneau băieţii, uneori soţiile îi intreabă, la telefon, atunci când vorbesc, dacă nu s-au dus şi eventual , dacă le-a fost bine. (dacă a meritat banii…)
Printre lucrurile pe care mi-am dorit să le încerc , dar mi-a fost frică, ruşine, ori mi-a lipsit hotărârea, a fost şi să trăiesc experienţa amorului plătit. Pe lista lucrurilor pe care chiar cred că orice bărbat ar trebui să le facă , cel puţin o dată înainte de a se însura, este şi o vizită obligatorie la bordel…
Ceea ce s-a întâmplat nu a fost premeditat. Am ieşit, pur şi simplu, toată echipa, mai puţin cele două fete pe care le aveam, la o bere şi o tequila. Managerul plătea. Numai că s-a întâmplat să mergem într-un loc unde aveau şi fete. După câteva beri cu nachos (adică scrijele din făină de porumb, cu roşii şi ardei iute !), fetele au început să se învârtă printre noi. La un moment dat, una chiar al naibii de frumuşică şi care vorbea şi englezeşte binişor, mi-a propus să mergem la ea în cameră. Prezervativele erau în dotare şi absolut obligatorii…
Am urcat în camera ei. O cameră simplă, cu un pat profesional (nu ştiu cum o fi ăla, dar bag şi eu texte , să impresionez…) cu aşternut curăţel, gratii la capete, în cazul în care voiai să încerci nişte chestii de pe la mijlocul Kama-Sutrei, o nişă în care se afla duşul, o poliţă cu prezervative (parfumateşi ăn mai multe culori), apă de colonie, piaptăn, pensetă şi alte asemenea mărunţişuri. Nimic (prea) personal!!!
S-a dezbrăcat prea repede pentru a fi provocatoare, deşi graţia ei înnăscută şi formele proaspete au fost argumente mai mult decât suficiente pentru a-mi provoca o dorinţă reală şi pentru a uita situaţia inedită în care mă aflam. A dat să se apuce imediat de “treabă”. Am liniştit-o şi i-am zis s-o ia mai uşor, apoi am început să vorbim. O chema Alejandra şi era pe jumătate mexicană, pe jumătate indiană maya. Venea dintr-un sat foarte sărac , iar “munca” ei îi întreţinea pe toţi cei rămaşi acasă. (Familia era chiar mândră că are o fiică curvă , care face bani mai mulţi decât oricare altul din sătucul acela nenorocit). Plătea , de asemenea, şcoala unei surori de-a ei, în Ciudad De Mexico. Am întrebat-o cam cât făcea pe zi. Mi-a zis că atunci când avea noroc să aibă clienţi, putea face între 150-200 de dolari. Câteodată şi ceva mâncare şi o băutură, ori vreo atenţie de la câte un client regulat.
Normal, am întrebat-o şi dacă îi plăcea cee ce făcea. Mi-a zis că depindea în cea mai mare măsură de bărbatul cu care era. Avea momente în care îi era chiar bine, în circumstanţele date, dar şi zile în care îşi ura existenţa şi ar fi vrut să moară. Visul ei era să îşi poată face o căsuţă în satul ei, să se mărite şi să facă numai fii…
Am petrecut în acea cămăruţă aproape două ore. Normal că a vrut să ştie dacă eram căsătorit (la acea vreme nu eram), dacă mă aştepta cineva acasă (nimeni cu care să mă văd petrecând o viaţă la acea dată), de ce nu eram , încă, însurat şi alte asemenea lucruri. Mi-a zis că voia să mă mai vadă şi m-a rugat să mai trec pe la ea, nu neapărat cu “treabă”, dacă nu voiam. Când să fac plata, m-a refuzat. Mi-a zis că am fost bun cu ea, că a petrecut bine cu mine (nu că voi fi fost cine ştie ce zmeu) şi că, în general avea de a face cu filipinezi, indieni, indonezieni, “little fishes, papito”(adică…peştişori, tăticule) şi că fusesem singurul est-european pe care îl întâlnise în “cariera” ei de până atunci şi spera să-i port noroc.
Am vrut să o fotografiez, dar nu m-a lăsat. Am putut, în schimb să trag câteva cadre cu o colegă de a ei.
Nu am putut pleca până nu i-am promis că voi mai trece, să o văd, promisiune pe care, recunosc, am încălcat-o, deşi un mic drăcuşor mi-a mai şoptit de vreo câteva ori să mă duc…
De multe ori, trecând prin locuri mâncate de sărăcie şi mutilate de politici şi politicieni murdari, la fel ca şi de lipsă de educaţie şi voinţă, văzând fete sau femei vânzându-se pe preţul a câteva sticle de bere, îmi amintesc de Alejandra. Mă întreb dacă a reuşit să se retragă din “meserie”, aşa cum îşi propunea. Au trecut o grămadă de ani de atunci şi deşi sper că duce o viaţă liniştită, pe undeva, într-un loc uitat deopotrivă de Dumnezeu şi de Diavol, în adâncul sufletului meu, simt că e încă acolo. În Salsa, din Cozumel sau într-un loc asemenea. Trupul ei va fi încă, captiv poftelor plătite ale clienţilor, visurile ei, sper, libere….

Reclame