Cursul de deschidere se terminase. Amfiteatrul era ticsit şi toată lumea se înghesuia către ieşiri. Era vară şi căldura ne toropise pe toţi, aşa că o bere rece ar fi fost ceea ce şi medicul ar fi recomandat. Am ajuns lângă uşă şi „prinzând” cu coada ochiului şirul de fete care se înghesuiau una în alta, dornice s-o şteargă cât mai repede, m-a făcut să deschid larg uşa, să mă trag puţin într-o parte şi să le fac, cu gesturi de agent de circulaţie, semn că pot ieşi. Am aşteptat răbdător ca întreg stolul de gureşe să îşi ia tălpăşiţa, după care am ieşit şi eu. De aici a vea să mi se tragă…
Ziua următoare ne-am văzut împărţiţi pe grupe de studiu şi după ce ne-am luat orarele, ne-am dus care încotro. La ieşire am zăbovit din nou, dând întâietate colegelor. Era o altă zi de arşiţă în Bucureşti şi gândul la o plimbare printre construcţiile încinse nu mă prea atrăgea. Cu atât mai puţin mă atrăgea însă camera mea din cămin unde temperatura era de cuptor. Aşa că, dintre două rele l-am ales pe cel mai convenabil. Ştiam de pe vremea cătăniei câteva locuri unde puteam găsi o bere bună şi linişte, aşa că m-am îndreptat spre staţia de metrou.
-Chiar eşti un tip inabordabil sau aşa vrei să pari, se auzi de undeva, din spatele meu, o voce care chiar suna destul de bine. M-am întors şi am cântărit posesoarea şi mi-am zis că nu era deloc de lăsat în drum. Ba chiar îmi părea bună-rău!
-Dacă te vei uita la mine, mai ales din profil, vei vedea că sunt un dur şi că ceea ce se vede e şi pe dinăuntru, m-am dat eu cocoş.
-Te-am cântărit şi ai ieşit pozitiv la evaluarea mea. Şi mi-a întins mâna, spunându-şi numele. am întins şi eu mâna şi m-am prezentat:
-Mihai cel Groaznic ot Suceava.
-Vai, avem şi simţul umorului! Şi mai bine, a zis ea. Cred că nu te superi dacă vin cu tine, a zis ea, privind pe sub gene, cu acel aer al femeii care se ştie plăcută şi aşteaptă de la tine nimic altceva decât să te aşezi cuminte în şirul admiratorilor cu inimi frânte. Nu prea m-am încadrat.
-Îmi propusesem să merg cu gândurile mele undeva, unde să face ceva regulă între ele.
-Ei, cum e înghesuială deja pe acolo, nu se va simţi şi prezenţa mea, a continuat, dovedind că era obişnuită să facă doar ceea ce dorea.
-Dacă nu ţi-e frică, atunci e ok.
-Te-am remarcat ieri, când ai ţinut uşa şi ai invitat fetele să iasă. Mi-am spus: iată un gentleman. Azi ai făcut acelaşi lucru. Nu te-ai băgat în vorbă neîntrebat şi nu te-ai băgat în faţă să fii şef de grupă.
-E felul meu de a fi distant. Sau poate doar felul în care am fost educat. Una ori alta. Poţi alege.
-Îmi place să cred că aşa eşti educat.
Ei bine, după două sau trei zile ne-am mutat împreună în aceeaşi cameră. La ea. Colega ei de cameră avea un tip la Politehnică, aşa că toate s-au aranjat cum nu se putea mai bine. Până atunci ne atinseserăm foarte puţin şi de sărutat nici nu a fost vorba. În prima noastră noapte împreună, când în sfârşit am luat iniţiativa, primul sărut s-a terminat cu un leşin. Nu mi-aş fi imaginat niciodată că tipa atât de sigură pe ea, mândră şi obişnuită să aibă controlul la toate nu a fost sărutată (cu simţ de răspundere) niciodată. Recunosc că în ciuda pregătirii mele ca salvator, din cătănie, situaţia m-a cam blocat. M-am recules totuşi şi am stropit-o cu apă, am ventilat-o, i-am tras vreo două pălmuţe, până am adus-o în simţiri. După ce i-a mai venit inimioara la loc, a pornit-o pe panta confesiunilor şi aşa am aflat că nu fusese atinsă deloc, pe nicăieri până la mine. În mintea mea era confuzie totală. Eram tentat să las totul baltă şi să îmi văd de drum. Nu eram gata de o relaţie care să mă implice mai mult decât nivelul epidermei. Şi totuşi m-am dus cu capul înainte, fără a asculta semnalele de larmă care urlau de-a dreptul, strigându-mi: vezi că te arzi!
Săptămânile următoare am fost precum doi cărăbuşi. Insecte studiind Kama-Sutra. Cum rămâneam singuri, cum ne încleştam sălbatici, dornici a ne tot descoperi, fără odihnă, fără mâncare, fără nevoia de a mai vedea pe altcineva. Şi al naibii, dar de unde îmi propusesem să culeg doar rodul ce mi se oferise, m-am trezit atât de cuprins de ea încât fiecare ceas în care nu eram împreună devenea de-a dreptul dureros fizic.
Atunci când mi-a zis „Mihaiu’, să ştii că eu vreau să mă mărit cu tine”, am înlemnit. Pentru că chiar dacă trăiam voluptatea şi intensitatea acelei relaţii, gândul meu nu ajunsese până acolo. Văzusem zeci de motive pentru care să nu… Numai că, aşa precum am mai zis-o de atâtea ori, un bărbat îndrăgostit, e un animal iraţional. Aşa că, atunci când a venit în târgul Sucevei pentru prima dată şi a dat ochii cu ai mei, m-a cerut de bărbat.

Am dus-o împreună mai bine de doi ani, în care am tot făcut naveta din nord în sud şi invers. Ceea ce a părut atât de intens s-a terminat cu un mare fâs. Atunci am învăţat că dacă nu vrei să îţi strici relaţia, nu trebuie să faci surpriza de a veni acasă neanunţat. Ai putea găsi ceva care să te facă să vezi viaţa cu alţi ochi… Aşa că…un telefon…

Reclame