Hey there! Thanks for dropping by Mihai-Florin Gherasim! Take a look around and grab the RSS feed to stay updated. See you around!
Am pomenit de mai multe ori în ceea ce am scris, de femei. Nu ştiu cum ar fi fost viaţa mea dacă nu aş fi avut norocul să cunosc atâtea femei. Fiecare atât de unică, atât de desăvârşită în ceea ce găseam în ea. Nu ştiu dacă aş mai fi fost soţul care sunt în ziua de astăzi, ori tatăl care sunt, fără atâtea întâmplări şi atâtea experienţe. Bune, rele, dezamăgiri crunte ori momente în care m-am simţit vecin cu Dumnezeu, clipele unice pe care mi le-au dat constituie un mic tezaur pe care îl scot când şi când la aerisit, pentru ca apoi să îl încui la loc în cel mai tainic loc din cămara amintirilor.
Cred că am zis la un moment dat că din clipa în care mi-am început aventura traiului pe un vas de croazieră, pentru mine toţi asiaticii arătau la fel. Azi, după atâţia ani în care am lucrat şi cu ei, împărţind bune şi rele împreună, pot face destul de uşor deosebirea între un filipinez şi un indonezian, între un chinez şi un corean de exemplu. Şi chiar dacă am avut norocul să cunosc tot felul de femei, pentru cele venite din Asia am avut întotdeauna o slăbiciune deosebită, dar şi ciudată în acelaşi timp, pentru că nu m-am ”văzut” niciodată trăind o viaţă lângă o păpuşă cu ochii oblici şi maniere orientale, în ciuda dorințelor ce mă încercau privindu-le.
Cine a ajuns vreodată în St. Thomas, ştie că în afară de faptul că aici poţi face cumpărături fără nici un fel de taxe, la nişte preţuri foarte bune (poţi chiar negocia între anumite limite), plajele insulei sunt superbe. Cea care fără îndoială pare a face parte dintr-o altă lume, este cea numită Magen’s Bay. Pentru a ajunge acolo străbaţi insula de-a curmezişul, urcând un drum tăiat foarte abrupt pe stâncile acoperite de vegetaţie luxuriantă, iar când ajungi la capătul drumului îţi spui că, probabil aşa va fi arătat în mintea Creatorului , locul pe care I l-a dăruit lui Adam în cele începuturi. Nimic nu e în proporţii prea mari ori prea mici. Eram în stare de orice sacrificii, înduram o grămadă de lucruri care nu îmi plăceau, îmi făceam o grămadă de lucrări în avans, numai să fiu în stare să ajung pe acea plajă şi să zac pe nisipul fin, precum un şarpe la soare. Care şarpe mai lua şi câte-o bere şi mai înfuleca şi câte ceva din specialităţile locale. În plus, ca orice şarpe pândeam (nu neapărat încolăcit în jurul cozii) câte o pradă care să satisfacă poftele mele de animal flămând de frumos.
Am citit cândva demult câte ceva din mitologia greacă. Imaginea Afroditei materializându-se din spuma mării, mi-a dat ceva insomnii la vremea adolescenţei şi s-a impregnate în subconştient, urmărindu-mă de-a lungul timpului, oriunde am ajuns…Clişeu? Tipar? Poate, dar unul al naibii de viu şi frumos în mintea mea.
Îmi găsisem loc sub un palmier, culcat leneş spre suprafaţa apei. Îmi alesesem anume acel loc izolat. Totdeauna mi-a plăcut să observ fără să fiu observant. Probabil alt instinct de animal de pradă… Cele mai apropiate şezlonguri şi cearşafuri de plajă se aflau la mai bine de 300 de metri de locul meu preferat. Tocmai începusem să mă las pradă moleşelii plăcute de după o baie în ocean, când, din valuri, a apărut şi m-a făcut să cred că am o iluzie, o fată îmbrăcată într-o rochie de voal, albă, cu un păr ce trecea de talie, cu o formă absolut perfectă şi cu …ochii niţel oblici şi deosebit de luminoşi. Şi ce m-a topit ca pe o bucată de unt într-o tigaie, a fost surâsul pe care mi l-a adresat. De parcă m-ar fi cunoscut de când lumea. De parcă ar fi ieşit din mare anume pentru mine. De parcă atunci şi acolo fusese sortit să ne reîntâlnim. Ciudate senzaţii încercam şi mă simţeam penibil. Pe de o parte aş fi alergat spre ea şi aş fi îmbraţişat-o direct, ca şi cum ar fi fost deja a mea, iar pe de altă parte eram prins de o timiditate pe care nu cred s-o fi avut nici măcar la grădiniţă, când am sărutat prima fată…M-aş da cocoş degeaba dacă aş spune că eu am fost cel ce a deţinut iniţiativa, că eu am găsit nişte cuvinte magice cu care să-i tai respiraţia şi s-o pun pe spate. Nu a fost deloc aşa. Pur şi simplu m-a întrebat dacă mă deranja faptul că voia să îşi mute şi ea lucrurile în locuşorul ăla retras, mai departe de restul lumii. De care lume, îmi spunea ea, se cam săturase. Mai ales că o bună parte îi erau pasageri, pe vas. Şi uite aşa am aflat că “prestam” pe acelaşi vas. Eu ca lab technician la foto, ea ca asistent housekeeping. Nu mă surprindea faptul că nu o cunoşteam. Datorită programului pe care îl avea fiecare dintre noi şi a zonelor de pe vas pe care lucram ori aveam cabinele era chiar greu să ne fi întîlnit. Mai ales că era acolo doar de vreo zece zile, iar noi, cei din echipaj, treceam de o mie două sute de suflete…
Şi-a adus lucrurile lângă ale mele şi apoi am început ,firesc, să vorbim de tot felul de fleacuri. Şi cum în vremurile de început îmi căram aparatul de fotografiat după mine tot timpul, i-am propus să îmi pozeze. (La următoarele contracte făcute pe vase, de multe ori nu am “tras” mai mult de 20-30 de cadre pentru mine, în timp ce la primele 2-3 am făcut mii de imagini pentru posteritate).
A acceptat şi aşa a început unul dintre cele mai senzuale jocuri posibile, pe o plajă. Oricum îi ceream să se întoarcă, să mă privească, să surâdă, ori, din contră, să ia o mutriţă supărată, Na Na, căci asta era numele ei, arăta exact aşa cum trebuia. Avea înnăscută arta de a găsi imediat postura în care să placă, să o facă (și mai) gracilă şi dezirabilă. Dacă pentru primele cadre am folosit rochiţa cu care apăruse îmbrăcată, din mare, la un moment dat i-am cerut să scoată chiloţeii, pentru că voiam să am imaginea pânzei lipite de corpul ei, un corp care nu exhiba nimic, dar care arăta, mai mult sugera, toată feminitatea ei de jucărie asiatică de porţelan. Şi după o privire aruncată adânc, în ochii mei, a dus mâinile sub apă şi a scăpat de accesoriul care stătea în calea desăvârşirii operei mele imagistice. Şi pentru că se părea că totul curgea firesc , ca într-un joc pe care alţii l-ar fi jucat, am mai tras câteva cadre după nişte palmieri, unde îi cerusem să rămână cu sânii goi. Şi ce spectacol ofereau acei sânişori ochilor mei…
După ce am terminat mica noastră şedinţă foto, am ciugulit câte ceva împreună, pentru ca apoi, vreme de vreun ceas să ne jucăm prin apă. Era şi în aceaşi timp nu era ceva sexual. Poate felul în care căutam amândoi să ne descoperim, cu curiozitate şi teamă în acelaşi timp, făcea ca fiecare celulă să se încarce de senzualitate până la limita maximă a suportabilităţii. Drumul spre vapor mi-a părut groaznic. Trebuia să ne întoarcem. Amândoi aveam responsabilităţi cărora nu ne puteam sustrage. Am urât silueta vasului pe măsură ce ne apropiam de el. La intrare, după ce ne-am trecut legitimaţiile prin punctele electronice de control al accesului, i-am urat o seară bună şi am dat să plec. Abrupt, cu cât mai puţine vorbe, pentru a nu face şi mai insuportabilă coborârea în realitate, în rutina de zi cu zi. Am întors spatele, dar Na Na a alergat cei câţiva paşi ce ne despărţeau şi m-a întrebat care era numărul cabinei mele. I l-am zis şi i-am primis că acele cadre pe care le făcusem pe plajă urmau a fi gata chiar în acea seară, dacă voia să le vadă. Mi-a dat mâna, cu graţie, având o privire ghiduşă în ochi şi m-a sărutat pe obraz. A fugit precum o fetiţă, aproape ţopăind într-un picior. Cum naiba să mă mai fi gândit şi la altceva în acea seară?
La acea vreme, aveam ca şi coleg de cameră un tip din Filipine, Denis Enerva. Un fel de play-boy asiatic cu un success grozav printre conaţionalele lui. Ca urmare, Denis nu dormea niciodată în cabină la noi. În acea perioadă, împărţea distracţiile, dar şi camera, cu o supraveghetoare din casino, care avea cabină individuală. Trecea prin 9201, cabina noastră, doar când mai avea nevoie de ceva din lucrurile lui sau doar ca să mai sune acasă, la nevastă şi la copii.
Aş minţi dacă aş spune că nu aşteptam seara cu furnici prin burtă, cu nerăbdare şi chiar o doză de disperare. Şi a venit… Terminasem lucru undeva după miezul nopţii. La fel şi Na Na, care trebuise să îşi distribuie personalul de curăţenie pe sectoare, să facă o tură, să verifice dacă aceştia se duseseră în zonele indicate şi făceau ceea ce trebuia să facă. Parcă ar fi ştiut că lăsasem uşa descuiată. A intrat firesc, mi-a zâmbit şi apoi m-a întrebat dacă reuşisem într-adevăr, să lucrez acele imagini. I le-am arătat şi după ce s-a uitat pe ele, s-a lipit de mine şi m-a îmbrăţişat. “M-ai făcut atât de frumoasă“mi-a zis. “Eşti frumoasă “am răspuns eu extrem de spiritual şi extrem de excitat. Şi… am sărutat-o acolo, până am rămas fără aer. Amândoi. Fără întrebări absurde, fără promisiuni, fără cuvinte aproape, a urmat o nebunie, o simfonie, o furtună, o linişte, o revărsare de senzualitate cum nu aş putea vreodată descrie. Mi se părea că superlativul contopirii dintre un bărbat şi o femeie fusese atins. Dacă aş fi fost Michael Douglas în filmul Basic Instinct aş fi spus că tocmai fusese “The fuck of the Century” … M-am dus la duş, după care, întors în cabină, m-am întins pe pat. Na Na intrase şi ea la baie să se aranjeze. Nu ştiu când am adormit. Ştiu doar că, la un moment dat am simţit că îmi era rece şi m-am trezit să iau o pătură. Când m-am dezmeticit puţin, am băgat de seamă că Na dormea, ghemuită, la picioarele mele. Ca un mic căţel ce nu vrea să plece de lângă stăpânul lui. Am trezit-o şi am întins-o lângă mine, ca pe o fetiţă somnoroasă. Dar ea dădea mereu să se facă ghem la picioarele mele, căci, spune ea, acela era locul ei, ca femeie. La picioarele bărbatului ei, să aibă grijă de el. Am strâns-o destul de dur de braţe, silind-o să se uite numai în ochii mei şi i-am spus că locul ei era lângă mine, în braţele mele. Atât timp cât se afla acolo pentru mine, trebuia să uite că era o fată thai şi să se gândească doar că era o femeie dorită, întru totul egală cu oricare alta, ori cu orice bărbat. Mi-am încolăcit apoi braţele în jurul ei şi am ţinut-o aşa până a adormit.
Zilele ce au urmat au cuprins o întreagă nebunie. Amândoi ne dădeam de veste când avem vreo clipă liberă, pentru a ne întâlni în liniştea, în întunericul protector al camerei mele şi a ne devora pur şi simplu unul pe celălalt. Părea, de fiecare dată, cu totul nouă. Ciudată şi fantastic, dăruindu-se cu frenezie, ca şi cum nu ar mai fi avut încă o nouă zi la dispoziţie…Şi a fost scris să se şi termine. La fel de neaşteptat cum a început, numai că din cauze cu totul obiective. Şi banale. Trebuia să plece pe un alt vas. “Glory” tocmai se afla în Trieste, Italia, şi urma a fi dat în primire companiei la care lucram la acea dată, iar mulţi dintre cei cu experienţă de pe alte vase erau chemaţi să facă noua maşinărie de produs bani, să pornească în cele mai bune condiţii. Nici măcar nu am avut timp să ne spunem, aşa cum poate am fi vrut, la revedere. Dimineaţa au fost înştiinţate vreo 20 de persoane de la noi, că la prânz urmau să zboare din San Juan-Puerto Rico, către Miami, pentru ca a doua zi să fie trimişi cu un avion charter, spre Italia. Nu am avut timp decât de vreo câteva sărutări, furate printre uşi. Am vrut să îi vorbesc mai mult, dar mi-a pus mâna pe buze, s-a uitat adânc în ochii mei în timp ce îşi ducea cealaltă mână spre inimă, zâmbindu-mi trist. S-a întors şi a plecat, însoţită de toată “trupa” ce urma să zboare în mai puţin de două ore. Timp în care eu trebuia să fac toată producţia echipei mele…
Au urmat alte zile, alte porturi, multe alte întâmplări. De Na Na nu am mai auzit. Cineva mi-a spus la un moment dat, că avusese nişte probleme de sănătate în Italia şi a trebuit să zboare în Thailanda ei caldă. În Italia era iarnă şi contactase o pneumonie urâtă sau aşa ceva… Sper doar că, indiferent ce va fi făcut mai apoi în viaţă să fi avut norocul de a găsi pe cineva care să o iubească aşa cum merita. Fără rezerve.
Cât despre mine…Eu aveam să mai copilăresc încă puțin până la venirea ceasului în care să mă mint că eram destul de matur încât să știu a iubi cuminte și casnic o singură femeie.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.